Filarmonica Romana – La multi ani !

Ieri (15 decembrie) a fost ziua de nastere a Filarmonicii Romane “George Enescu”. A implinit 140 de ani de la primul ei concert sub bagheta lui Eduard Wachmann (recunosc, asta din brosurica).

Intrucat nu exista aniversare fara petrecere ieri am fost la concertul aniversar al Filarmonicii sustinut la Ateneul Roman. Ne-am dat intalnire patru insi la intrarea Ateneului intrebandu-ne unde vom sta avand in vedere ca la momentul la care am cumparat biletele nu mai erau locuri, am luat “fara loc” – “Eu va sfatuiesc sa luati fara loc, n-o sa vina toti care au primit invitatii” ne-a zis doamna de la casa.

Au sosit pe rand diverse somitati intampinati de camere de luat vederi si de “fani”: noi am prins pe MS Regele Mihai al Romaniei cu familia si pe Ion Iliescu insotit de un bodyguard care s-a uitat la noi de sus (ceea ce e o performanta din partea unui nene de 1,70).

In sala am gasit loc intr-un rand gol din mijlocul salii – noroc ca nu toti cei care au primit invitatii sunt melomani. Ce m-a enervat nespus la inceput a fost un nene cu o ditamai camera de luat vederi care s-a tot perindat pe acolo. Noroc ca s-a linistit destul de repede.

Nu prea am multe cuvinte ca sa descriu acest concert fenomenal; s-a cantat Uvertura Coriolan de Beethoven, Poema Romana de George Enescu si Simfonia a 9-a de Beethoven. Un moment emotionant a fost cand toata sala s-a ridicat in picioare pe ultimele acorduri ale Poemei Romane, urmand exemplul Regelui Mihai (sa nu uitam ca regele Carol I al Romaniei a sprijinit Filarmonica Romana in copilaria ei). Simfonia a 9-a a beneficiat si ea de o interpretare magistrala, sustinuta si de corul Filarmonicii impreun cu alti patru solisti. Aplauzele de la sfarsit s-au intins pe vreo 15 minute si s-au lasat cu dureri in brate.

M-a bucurat nespus ca am fost la aceasta “petrecere” a Filarmonicii Romane. M-a intristat nespus de mult ca media de varsta a auditoriului se apropia de varsta pensionarii – mai putin baiatul in blugi si tricou negru cu “svarovschi” pe care scria “i am shadow the dark” si care statea tolanit doua randuri mai in fata.

Gadilaturi de urechi…

O veste pe care am citit-o azi mi-a declansat niste amintiri placute de acum mult, mult, mult timp.

Era vara, erau vreo 50 de grade afara si eu ma duceam spre Universitate, unul din fiefurile vanzatorilor de casete (pe vremea aia). Aveam la mine fix banii de a cumpara doua casete si cu capul plin de idei cu privire la care ar putea fi acele doua casete. Am ajuns acolo si infrigurat am inceput sa rascolesc cu privirea randurile de casete de pe tarabe. Tin minte si acum ca m-am uitat la un Joe Cocker (imi placea la nebunie “Summer in the city”). In cele din urma am pus mana pe Aerosmith – Permanent Vacation (o investitie pe care n-am regretat-o niciodata) si, intrucat mai aveam bani de “aruncat” mi-am plimbat mana pe deasupra stivei de AC / DC. Intr-un tarziu am ales “Flick of the switch” fara sa fi auzit nici o melodie de pe el si nici un comentariu la adresa lui (internetul pe vremea aia nici macar nu exista ca si cuvant in vocabularul meu). M-am urcat (fara bilet, evident, nu mai aveam bani) intr-un autobuz si tot drumul spre casa m-am uitat la casetele alea doua cu inima indoita ca “damn it ! daca sunt nasoale ? am aruncat banii … ” (caracteristica a firii mele pe care o mai am si acum, doar ca odata cu inaintarea in varsta a crescut si doza de Fukitol din organism).

Mai tineti minte casetele marca “VIVO” ? Nu aveau o calitate iesita din comun, de cele mai multe ori NU erau complete (la Aerosmith – “Get a Grip” imi lipsea FIX melodia mea preferata, “Amazing”) dar aveau cel mai mic risc de “ba ce naspa se aude asta”. Exact aceasta marca erau si casetele alea doua. Si, evident, amandoua s-au auzit superb pe micul meu casetofon mono pe care l-am carat in bucatarie ca sa innebunesc vecinii in timp ce curatam cartofi – ca deh, trebuie si copilu’ de sor’mea sa manance ceva (de atunci a ramas traumatizata si momentan imi serveste tot felul de trupe cu nume obscure de prin underground dar care, surprinzator, suna foarte bine). Intrucat de pe “Permanent Vacation” mai stiam niste melodii (celebrele “Rag Doll” si “Dude (Looks Like a Lady)”) am ales ca primul sa fie AC/DC-ul. Era primul album pe care-l ascultam. Cu toate ca acum citesc despre el ca n-ar fi cel mai stralucit album al lor mie mi s-a parut demential la vremea aia, iar piese ca “Nervous Shakedown”, “This House Is On Fire” sau “Guns For Hire” mi-au ramas adanc intiparite in memorie.

De fapt… toata “amintirea” a pornit de la vestea ca “Black Ice”, noul album (al cincisprezecelea !!) al celor de la AC/DC a debutat pe locul 1 in 29 de tari.

For those about to rock…

Ce-am primit de fapt…

Acu vreo doua posturi faceam o lista de “ce naiba sa mai vreau de ziua mea”. Ei bine, ziua mea a trecut, am primit chestii:

1. De la colegi: MP3 player (actually… MP4) – are touchscreen, stie FLAC, are radio, are 4Gb si are slot de SD. Se aude superb. Love it !
2. De la prietena + parintii: chitara electrica – ca pentru beginners in ale electricelor, amplificator super, drum-machine-ul face toti banii atunci cand vrei sa te distrezi un pic… Corzile “din fabrica” sufera profund (bazaie ingrozitor chiar si pe pozitia 3 – 4) asa ca vor fi schimbate rapid. Odata cu corzi voi lua si un acordor pentru ca acordorul amplificatorului stie doar sa zica “OK, asta e un Mi. De restul – ureche fina”.
3. De la prieteni: Medal Of Honor 2: Heroes pentru Wii si un cort (pentru ca nu se stie niciodata cand voi fi dat afara cu tot cu articolul de la pct. 2). MoH2 pe Wii este o experienta destul de inedita
4. De la sor’mea: trai-mi-ar wishlistu de pe Amazon – Pearl Jam – Live at the Garden (DVD) si Pearl Jam – Live at Benaroya Hall (CD). Ambele niste super albume care imi satisfac pofta mea de prestatii live.

And that’s about it. Sa le stapanesc sanatos.

__

UPDATE: Ah, damn it, asa cum bine zicea o comentatoare, am scapat ceva de pe lista – din partea colegilor am mai primit si un ghiozdanel roz cu “Totally Spies” (pe care chiar l-am scos la plimbare ).

Un mar-inimos…

Baiatul asta (Justin pe numele lui) are un site cu lectii de chitara absolut free. Intrucat mi-a placut enorm site-ul, materialele, filmele, modul cum explica, adaugand si faptul ca am invatat si cate ceva de la el, astazi i-am donat 10 USD. Sa fie primit.

Keep up the good work, Justin.

AIMP2 – Quick review…

Astazi m-am decis sa arunc la recycle bin nenorocitu ala de Winamp care avea comportament destul de ciudat in ultima vreme si am inceput sa scormon pe net dupa un rival de-al lui care sa faca_cam aceleasi chestii.

Mai demult teh blogfarter a pomenit de un programel numit Apollo sau asa ceva care a fost prima optiune (“deh, a probat omul” imi zic) – dezamagire: nu are audio library, ceea ce pentru mine e show-stopper. A doua optiunea a fost AIMP2 si de data asta chiar mi-au fost rasplatite cele 10 minute de cautat. Este un player mic (vreo 3 Mb kitul), destul de bombonistic (arata foarte fain) si cu o droaie de functionalitati si nice-to-haves:

• are Audio Library (yeeee) pe care poti sa-l afisezi stil tree dupa artist / album / genre / an sau nimic (adica pur si simplu foldere)
• are o functie pe care am primit-o cu bratele deschise – la dublu-click pe icon-ul din systray face pause / play ceea ce e un feature major pentru mine care trebuia sa deschid winamp si sa dau pauza cand ma deranja vreunu / vreuna prin viu grai sau telefon
• are un mod interesant de a afisa intrarile in playlist, pe doua randuri – mie de obicei imi place sa-mi tin playlistul de genul “artist – album – track no. – title” ceea ce in winamp genera niste carnati lungi pe post de titluri, acum pot sa pun track no. – title pe primul rand si dedesubt artistul si albumul; pe langa asta in playlist adauga un separator dupa fiecare folder in parte adaugat – dragut;
• are sortari de playlist dupa template – ze shit, ii definesti dupa ce vrei sa sorteze nu numai dupa filename sau chestii predefinite
• vine cu un pachet de “tools” (ruleaza separat de player) care contine un Audio Converter / Grabber (nu m-am prins inca daca poate sa encodeze FLAC), un Sound Recorder si un Tag Editor care iti permite sa editezi tag-uri MP3 fara a deschide fisierul in player
• are interfata skinnable daca va intereseaza chestiile astea
• pe langa minimizare in systray are si optiunea de a reduce player-ul la o simpla bara transparenta si de neobservat (avea si winamp asa ceva) – eu am preferat sa-l pun in systray pentru ca dau din greseala click pe ea.
• suporta plugins – check the website, am vazut titluri interesante gen”Bluetooth control for Sony Ericsson”
• Egalizator pe 18 benzi – nu prea il folosesc dat fiind faptul ca ascult la casti dar e neat-thing pentru voi cei cu boxe
• Last but not least – in ciuda celor de mai sus se misca FOARTE BINE, fara hopuri, fara delayuri, fara sacadari.

Features pe care s-ar putea sa le vreti dar nu le aveti:

• movie player – no rly, cine folosea winamp pentru movies, in special cand deschideai un mpg de pe net sau dintr-un mail si stergea tot playlistu ?
• …nu-mi mai vine nimic in cap.

Enjoy it. I will !

A murit Rick Wright…

Richard Wright, membru fondator al lui Pink Floyd, a murit ieri. Era bolnav de cancer.

(Si intrerupem trista veste pentru o mostra de jurnalism corect de la HotNews – Scrie acolo ca “Wright a parasit grupul Pink Floyd in 1979, imediat dupa inregistrarea albumului ‘The wall’, din cauza relatiilor proaste cu Roger Waters, dar a continuat sa apara pe scena cu grupul in 1980 si in 1981[...] S-a realaturat grupului si in concertul Live 8, din 2005″ – nu baieti, nu a parasit grupul decat pana in 1985, cand s-a intors pentru alte niste albume + concerte).

Dumnezeu sa-l odihneasca

Iron Maiden’s gonna get all of you…

SI iaca se petrecu si ultimul concert al verii (pentru mine) – Iron Maiden. Intr-un final, piesele pe care obisnuiam sa ma zbantui in casa cantand la racheta de tenis cu volumul la maxim mi-au atins live timpanele si m-au extaziat ca pe vremea liceului. Este greu de descris experienta in propozitii intregi. Am inca flashbacks – puhoi de oameni la bere, cald, roacheri ponositi, roacheri in piele (si erau 180 de grade la umbra), plete fluturand, baietii de la Trooper carora le-a cazut curentu, fata din deschidere care a zis ca putem sa-i descarcam single-ul de pe myspace, discursul lui Churchill, Aces High, capete balanganindu-se la 2 Minutes To Midnight, Dickinson care nu vrea cu nici un pret sa-si arate cei 50 de ani (pe 7 august acush e ziua lui), scena ornata cu hieroglife, explozia de sunet de la Can I Play With Madness ?, multimea innebunita la Fear of The Dark, mumia imensa animata de la Iron Maiden, “Scream for me Bucharest !!”, fetele cocotate in carca de care nu vedeam scena (rupeti-ai gatu cazand !), roacherii din jurul meu care-mi faceau vant cu pletele fluturand, “Seven deadly sins, seven ways to win”, o problema de familie care m-a facut sa plec cu doua melodii mai devreme, problema dovedita inexistenta si ascultat de Hallowed Be Thy Name din poarta stadionului…

All in all am fost mai “atins” decat la Metallica, probabil si pentru faptul ca Maiden (si trupele britanice in general) au fost intotdeauna mai aproape de sufletul meu decat americanii. A fost frumos, sper ca se vor intoarce, sper ca atunci cand se intorc sa ma mai duc odata – si sa stau la A de data asta…

Atacul masiv…

Sambata seara am bifat penultimul concert al verii, anume Massive Attack. L-am considerat un fel de chill-out intre Metallica si Iron Maiden. Spre diferenta de celelalte doua atacul s-a produs pe stadionul Iolanda Balas. Cu toate ca trupa e destul de populara stadionul nu era chiar plin. Am stat la “gazon A” si am avut loc cacalau in jur de stat pe jos, dans, whatever…

Concertul a fost ceva deosebit, o manifestarte care-ti inducea o transa ciudata. Sunetul halucinant, jocul de lumini, mesajele de pe panoul din spate -  toate au contribuit la o ora si jumatate de “high”. Apogeul a fost atins de Karmakorma cand roacherul pletos-barbos-cercelos de pe langa mine a inceput sa dea din cap si sa se agite ca la Slayer.

On the down side… Pe la jumatea concertului m-am dus sa iau si io bere si se terminase orice bere normala, nu mai aveau decat pischwasser-ul ala de “Becks Lemon” care este o scarbosenie (si asta o spune un om caruia ii place Radler).

In seara asta se petrece ultimul act al concertelor pe vara asta – The Irooooooooon Maideeeeeeeeeeeeen !

Becker Brau – epic fail…

Pe la sase jumate trei’spe insi din cei douashtrei trecuti pe rezervare au descins in stabilimentul de pe “turturelele colt cu verdetei”, numit pompos Becker Brau Live Music. Inauntru…

Louder than hell…

Manowar. Bucuresti. 7 iulie.

(thanks, Mediafax)