Cel mai trist moment al zilei…

Sunt un mancator de paine. Mananc paine de toate felurile – franzela “Neptun”, paine pe vatra, chifle, ciabatta. Mereu aleg painea in functie de situatie – o bagheta usor aerata sau o ciabatta e perfecta la un sandwitch, un codru de paine pe vatra merge la fix cu niste fasole la ceaun, feliile de franzela stau bine sub zacusti sau salate de vinete.

…dar cel mai mult imi place sa sterg farfuria cu paine. Sosul de dupa mancarea de fasole, sosul de la orice tocana, imbucatura de ciorba prea putina sa mai adun intr-o lingura, toate sunt adevarate delicii si este pur si simplu momentul de incheiere al mesei, altfel nu se poate. Urma aia de mancare in care inting bine este ce mai buna din toata masa…

Din cauza asta le doresc celor ce au deschis si-au deschis magazin de cacaturi in locul magazinului de paine din fata metroului de la Pipera sa le moara chioscul in flacari la o zi dupa expirarea asigurarii. Ala era locul din care eu luam paine proaspata la 9 dimineata, paine numai buna de mancat la pranz. Azi imi venea sa plang cand am vazut pe raft, in loc de paine, huse de telefoane si papetarie, iar in mijlocul chioscului trona un copiator. Cine dreq face copii acolo in zona aia plina de corporatisti care fac asta pe banu firmei?! Dar deviez…

…fasolea data de mama aseara (“Nu mancati – v-o pun la pachet!”) a lasat in urma ei un strat consistent de sos, spre care privesc cu jind. Paine nu am, au mancat-o nemernicii aia care si-au facut chiosc de stampine si pixuri. Sosul brun sta in farfurie si-mi ranjeste cinic. In el se intrevad bucatelele de bacon si ardei rosu, adevarate nestemate care isi unesc stralucirea cu frunzulitele de patrunjel si la vederea carora imi ploua in gura desi stomacul mi-e plin. Ma imaginez rupand ultimul colt din paine si intingand bine in farfurie, adunand toate comorile ramase si infulecandu-le cu pofta. Zambetul vesel al soarelui de afara se reflecta in farfuria cu ambrozie. La geam se aud vrabiute. Sufletul meu plange…

 

PS: Ah, da, si tu ala de te piși la buda barbatilor fara sa ridici capacul… MORI, BĂ!

Ce se intampla dupa ce adormi…

Anu Nou. Afara era zapada. Haladuiam prin oras cu multi prieteni. Cheltuiam bani. Multi bani. Nu stiu de ce, nu stiu pe ce. Am intrat intr-o bacanie, am intrat intr-un bar. Aruncam bani peste tot. Afara era zapada. Radeam. Eram undeva prin cartierul parintilor mei. Stiam ca acolo era capatul autobuzului. Zapada peste tot…

…si eram cu masina la service. Eram cu ea. Nu stiu ce cauta acolo. Ne uitam amandoi cum masina intra intr-o hala mare. Ne-am luat la revedere si am plecat fiecare pe drumul lui…

…si am batut la ea la usa. Nu stiu de ce. Trebuia sa-i las ceva ce-am primit la service. Stateam la o masa de unul singur. Venise un prieten de-al ei. S-a recomandat. Am uitat cum il cheama. Discutau de ceva modificari la masina. Pe masa unei bucatarii mici erau cornulete nefacute. Multe. In sufragerie era un televizor mare, pe lampi. Pe masa – o cuvertura plusata. Stateam la masa si ascultam discutia. Stiam cine le face si fara sa-i vad fata. Descopar ca n-aveam nimic de lasat de fapt. Vreau sa plec. Era dimineata. Ii cer ei niste bani pentru ca nu mai aveam deloc. Scoate o hartie de 500 de euro si zice ca nu are mai marunt, dar incearca sa schimbe. Sursa zgomotelor din bucatarie era pe banca afara, citea. Am iesit…

…si pe scarile blocului mi-am dat seama ca vreau un catel. Un huski cu care sa alerg prin zapada. Mi-a zis cum pot sa-mi prind unul. La scurt timp in fata mea a aparut un catelus. Albastru. Pufos. Chinuit de alt catelus. I-am despartit si l-am luat in brate. M-am uitat la el, avea fata de bebelus. O fata dominata de doi ochi albastri si o gura care radea la mine. M-am intors catre ea si i l-am aratat. Nu i-a pasat. A plecat. Am ramas cu bebelusul, acum transformat inapoi in catelus. Am plecat…

…acasa. Acolo nu stiu de ce am ajuns cu catelusul si cu o pisica mica si neagra. Eram in camera mea de copil, incercam sa fac curat. Am iesit pe hol, catelusul era la usa, tinut acolo de Chichi, pisica mea. Catelusul facuse pipi. L-am certat si l-am bagat cu botul in el. Catelusul plangea. Chichi s-a uitat nepasatoare la mine si-a zis "Stii, mie chiar mi-e foame!". M-am dus in bucatarie sa verific castronelul. Pisicuta neagra ii mancase toata mancarea…

Cat de prost pot sa fiu…

Intru dimineata in farmacie cu gand sa iau dracu ceva odata ca ma racaie gatu, sunt ametit, transpir.

- Picaturi de nas cu ulei de pin aveti?"
- Mnuu, nu avem, dar avem asa cu mentol – sunt niste capsule uleioase, se pun cateva picaturele in nas. Avantajul lor e ca sunt dozate ca stiti, la cele normale cam dupa o luna expira…
- …ok. si-un nurofen raceala si gripa
- Daa, sigur… (cioca boca bip) 54 de lei va rog.
Pokerface. Oook… scot cardu, platesc, plec.

Fastforward a doua zi, aceeasi farmacie…
- Buna dimineata, aveti cumva ACC600?
- Daa, avem. Doriti si un emolient pentru gat?
-…aadica?
- Sunt niste pastilute pe baza de plante si mentol, calmeaza durerile de gat si iritatiile cauzate de tuse.
-….oook, le iau
- Buun… Deci ACC si pastilutele… (bip bip poc cioc) 57 de lei va rog.
Pokerface again. Scot cardu. Platesc. Ies din farmacie.

Ma, cat de dobitoc sa fiu? Cat de prost sa ma fi facut mama (care sper ca nu citeste asta) sa ma fraiereasca de doua ori aceeasi farmacie, in zile consecutive, cu aceeasi bani. Si cu ce? Cu niste cacaturi "pe baza de plante" care au urmatoarele efecte: picaturile alea "uleioase" iti umplu nasul de "uleiul" lor mentolat (sa te fereasca sfantul sa-ti pice picaturile alea in fundul gatului ca mor de usturime); "pastilutele" alea or avea ele lacrimi de bebelusi si pipi cristalizat de pasare phoenix in compozitie dar pe cuvantul meu de n-au gust de carton mentolat.

Febra mi-a trecut, gatul ma mai doare un pic, luati de citit despre tratamente alternative (va rog observati "tonul" discutiei).

Cea de-a doua etapa…

…si a inceput saptamana a paaaaatraaaaaaaa. Uraaaaaa…

Simt ca incep sa ma lase puterile fizice si psihice si n-o sa mai fiu in stare sa indeplinesc decat basic functions cum ar fi: mancat, spalat vase, spalat rufe, hranit pisica si stat pe net. Eventual si facut de mancare, dar asta e sub semnul intrebarii. Sunt pe cale sa ajung la concluzia ca-mi trebuie un room-mate…

…care pur si simplu sa ma puna sa fac chestii – sa ma tarasca dimineata din pat, sa ma puna sa-mi pregatesc micul dejun si sa ma trimita la munca. Sa ma puna seara sa cant la chitara si sa stea langa mine si sa dea feedback gen "you suck! stiu ca puteai mai mult, ce mama dreq!". Sa ma trimita la sala cand ajung acasa si simt cum depresia ma arunca pe scaun in fata laptopului. Sa ma puna sa duc gunoiul (nu cred ca asta intra in basic functions). Sa-mi piteasca alcoolul din casa (aici nu e complicat, tot ce se putea bea s-a terminat. Mai e niste rom. Cine vrea o sticla de Havana moca?). Sa-mi dea peste mana cand imi iau tigari (deocamdata nu-mi mai iau dar presimt ca o sa ajung acolo). Sa ma tarasca prin magazine ca sa-mi cumpar de imbracat (si sa nu-si dea cu parerea, ci sa ma lase pe mine singur. Stiu ca pot!!). S-asculte tot ce-am de zis si sa dea din cap aprobator (pisica nu stie decat sa se uite plictisita la mine si apoi sa adoarma). Sa-mi puna manusile de box in maini, cd-ul cu Dark Tranquillity in cd-player si sa ma enerveze intr-atat inca sa incep sa bat sacul (asta nu e greu deloc, credeti-ma Open-mouthed smile). Somebody? ANYbody?!

Oh, apropo, am gasit asta. Not bad Smile.

Ce mai fac, ce mai zic..

Baaaaa, pai ma uitam io asa la titlu blogului si ma gandeam: ma ca de mult n-am mai scris io despre mine asa despre ce mai fac io, ce mai zic io… Si acum mi se pare un moment propice.

Inceput de an

Incepand cu 3 ianuarie am inceput sa fac diverse chestii de unul singur (detalii la cerere pe ym Smile ), cum ar fi shopping, curatenie prin casa, calcat (16 camasi in timp ce m-am uitat la tot DVD-ul Live After Death – I RULE!), am inceput sa ma duc la spinning (endorphin overdose!!!), m-am intalnit cu oameni, am fost la coafor (da, pe mine ma tunde o coafeza, I’m special), discutii filosofice cu pisica (filosofice eu, pisica dormea), ascult muzica tare si cant odata cu LaBrie (am un Dream Theater moment). Ma gandesc serios sa-mi decorez casa cu chestii d-astea cool si sa dau iama in KitchenShop pentru niste cutite si niste tigai noi.

Spin, spin, spin

M-am dus la spinning din dorinta acuta de a ma misca si din toate torturile prezente intr-un "club de fitness" am ales asta. Putea sa fie inotul, putea sa fie sala, putea sa fie aerobicul, dar am zis "nu nene, vreau ca la toamna sa urc pe bicicleta panta dintre Campinita si Cornu cu <Chariots of Fire> urland in casti!". Am platit abonamentul integral de la inceput ca sa nu am tupeu sa dau inapoi (170 de lei nu e de colea) si incep treptat treptat sa devin dependent de endorfina care se ridica la nivele ametitoare. Sunt placut surprins de faptul ca ma lasa picioarele inaintea plamanilor semn ca sunt intregi. Despre un atrenament (primul) mai puteti citi si aici. Tot ce pot sa zic e "I totally love it!".

Shopping

Eeeh, da… Mi-am luat adidasi de sala (aia pe care ii aveam nu-mi placeau de loc), mi-am luat trekkeri Salomon (ca ma bateau bocancii), mi-am luat obiectiv (55-200 FTW!!) si mi-am luat Kindle baaa, mi-am luat Kindle. Adica sa vorbim despre…

Kindle

Nu stau sa fac un debate de ce Kindle si nu <your tablet name here>, eu am vrut pur si simplu sa citesc. Mi-era foarte clar ce voiam de cand m-am hotarat sa-mi iau ebook reader si mi-am zis ca Kindle e ceva corespunzator (I wished for it dar Amazon livra intr-o luna si… trecea sarbatoarea). Pe 2 ianuarie l-am comandat si Amazon mi-a zis "ok, undeva pe 24 ianuarie ti-l pun la posta, kthxbai". L-am injurat si am asteptat daaaaaaaaar eMag mi-a facut o surpriza placuta si l-au adus si ei. Cancel order la Amazon, postat order la eMag, a doua zi l-am avut in brate). Este o placere sa citesti de pe el si deja am facut paguba cu o carte de Mark Bowden (autorul lui "Black Hawk Down", un excelent jurnalist-scriitor) si una de Orhan Pamuk ("Instanbul", o carte despre orasul in care am fost si despre a carui istorie chiar vreau sa stiu). Twenty bucks well spent. Apropo, daca cumva aveti kindle si nu vi se conecteaza la wireless, mare atentie nu-i plac SSID-urile cu spatii in ele (sau alte caractere dubioase) si nici passphrase-urile cu maimute (@,! etc.). Stiu, e stupid, dar viata nu e dreapta. E de-ajuns ca la mine acasa merge brici wireless-ul, la munca insa nu.

In concluzie…

Cam asta mai fac eu. Voi…?

Chin si suferinta…

Dragii mei prieteni,

Nu credeam ca va durea asa. Mi-am tot zis ca va fi bine, ca fac ceea ce trebuie, ca voi ignora durerea avand in fata ochilor numai scopul final. M-am inselat. Nu e bine. Nu e bine deloc.

Zac intins in pat incapabil sa ma misc sau sa simt ceva. Pe jos zace aruncata o sticla goala in timp ce beau cu sete dintr-una noua si injur. Tubul de pastile e aruncat pe pat si ma gandesc serios ca doua nu-si vor face efectul. Sunt la capatul puterilor…

De ce? Asta este intrebarea care imi chinuie acum gandurile. DE CE?! Ce am facut eu gresit? Pe cine am omorat? Am fost un om corect. Am iubit. Am iertat. Mi-am vazut de viata mea. De ce sa merit atata durere. De ce nu pot sa pun acum linistit capul pe perna, sa adorm, sa visez frumos si maine dimineata sa ma trezesc optimist si plin de viata? De ce trebuie ca acum sa adorm chinuit, sa ma trezesc in mizerie si durere? Nici nu pot sa stau in pat, durerea mi-e prea mare. Trebuie sa ma plimb, sa scap de ea, sa-mi iau gandul de la ea, sa opresc lacrimile sa-mi mai curga. Linistea imi provoaca un tiuit dureros in urecih. Inchid ochii strans, scransnesc din dinti dar ea ramane acolo. Singurele cuvinte care imi vin acum in cap sunt de genul mizerie, amaraciune, singurate.

Nu mai stiu cum am ajuns aici. Nici nu cred ca are rost sa ma mai intreb. A fost vina mea, asta e clar. Am incercat sa dau vina pe altcineva dar din pacate… eu am iesit ala vinovat la fiecare proces de gandire. Sunt o bestie cu chip uman si mor de ciuda ca nici macar de mine n-am fost in stare sa am grija pe lumea asta. Sunt responsabil pentru distrugerea propriei mele vieti.

Incerc sa-mi aduc aminte, printre rabufniri surde de panica si durere, cand a inceput sa doara cu adevarat. Am fost increzator la inceput, totul parea simplu. Un mic efort, un mic prilej de distractie… Nici macar pregatirile nu m-au speriat, am stiut ca voi trece cu bine peste asta. Priveam distrat iarna pe geam si ascultam la fel de distrat mediul inconjurator, chinuindu-ma sa dau numai un pic de atentie, atat cat sa se vada ca ma intereseaza. Si, deodata, din jocul de luminii al salii, s-au auzit cuvintele “Atentie! Facem un uphill, 30% rezistenta” in timp ce din boxe a inceput sa sune “You shook me all night long”. Durerea a devenit atroce. Pedalam in ritmul muzicii, ridicat in sa, lasandu-ma cand pe un picior cand pe celalalt. Incheieturile gemeau, plamanii protestau, muschii refuzau sa mai impinga pedala… Simteam fiecare fibra cum plange de durere, in timp ce posterioarele duduilor din fata mea (de calitate ireprosabila as zice) au inceput sa dispara in ceata. Strangeam din dinti, simteam saliva cum se aduna in gura, eram uimit de propriul meu suierat… Parul ud mi se lipea de cap, tricoul mi se lipea de piele, indemnurile “hai, acum, se poate” se auzeau de undeva departe, acoperite de bataile inimiii mele. In tot timpul asta tineam ritmul muzicii, asa cum stiu ca pot sa fac fir-ar al dracu de reflex de-a tine ritmul ca nu reuseam sa nu-l tin. Vorbele “acum ne linistim, rezistenta mica, pedalat de voie” m-au aruncat in sa, cu mainile pe langa mine, neputincios in fata destinului de mi-l croisem cu mana mea. Nu a durat mult… Cand am auzit primele acorduri de la “Sex on fire” am stiut ca urmeaza un sprint. Si a urmat un sprint. Pedalam de parca voiam sa scap de toate nenorocirile mele, de parca ma urmarea banca sa-mi ia masina, de parca erau reduceri la KitchenShop. Dintii imi scrasneau, gamba dreapta era cuprinsa de carcei, parul imi venea in ochi, muzica imi bubuia in cap si eu cred ca aveam un singur scop: sa ajung la geamu ala din fata mea cu bicicleta de spinning.

…si nu mai stiu cand s-a terminat. M-am trezit langa bicicleta, facand stretching pe acordurile lalaite de la Vama Veche si tragand de mine sa-mi ating genunchiul cu cap. Guess what? AM REUSIT.

Da, prietenii mei dragi, am trecut prin focurile iadului si acum imi oblojesc de unul singur arsurile. Am cazut din turnul meu de fildes izbindu-ma de caldaram si acum astept suspinand pe cineva sa vina sa ma adune, sa ma stranga la piept si sa-mi zica “ai facut bine”. Dar in ciuda durerii, a suferintei, a mizeriei in care stiu ca ma voi scalda maine incercand sa ma misc nu am decat un singur gand acum, pe care il tin in mine de cand m-am dat jos de pe bicicleta: SA MA SUI LA LOC!

Noapte buna.

Ma doare-n PC…

Se facea ca aveam calculator. Mda, puteti sa-mi ziceti ca-s demodat, dar eu chiar mai am desktop. De ce? Nu stiu, a ramas. Sta acolo, permanent online, ruleaza fin Ubuntu (love it)… ma rog, statea si rula pentru ca acum vreo cateva luni… n-a mai rulat. Sa incepem cu inceputul:

Inceputul

Vin acasa din concediu, dau drumu la calc, apare splash-screen cunoscut, dispare splash-screen, apare ecran de login, user, pass, enter ura! we’re logged in si, dupa 2 minute, ecranul intra in stand-by si acolo ramane. "Asta nu e bine" mi-am zis si reboot! Intru in partitia de WinXP (mereu am una pentru jocuri). Merge ok, trec cinci minute si bang! ecranul in stand-by, calculatorul silent. Am inceput sa ctrl+alt+del, chestii, incerc sa ascult HDD-ul sperand ca e monitorul de vina (pentru ca e-n garantie heheh!) si nu altceva. Ghinion, din carcasa nu se auzea decat susurul ventilatorului. Intrucat tot planuiam un upgrade l-am inchis, mi-am bagat picioarele si am trecut pe laptop. Las’ ca se rezolva la upgrade!

Rezolvare?

Fast-forward doua luni si jumate si iaca suna la usa curieru cu coletu: placa de baza, procesor, ram, hdd, uraaa! Scot carcasa de sub birou, scot din ea componentele vechi, dau cu aspiratorul inauntru, aranjez cablurile, instalez placa de baza, procesorul, hdd-ul. Totul nou, totul lucitor… In culmea veseliei il bag in priza, bag monitorul, tastatura, power on. Apare splash-screen… sta un pic pe ecran… monitorul intra in stand-by. Am simtit cum in gat mi se aseaza un nod iar pe la colturile ochilor imi dau lacrimile. Scrasnesc din dinti si bootez din nou in WinXP de data asta. Miracol, merge. HDD-ul antic de 60Gb caraie nervos, sistemul se incarca lent, rezolutie proasta pentru ca driverele de placa video se dusesera pe apa sambetei, aha! deci mergi! Oftez. Shut down. Decuplez discurile vechi, pun hdd nou, start-up. Bag DVD de Win7, booteaza de pe el, incepe si instaleaza. Minune!! "Windows is starting for the first time" (sau asa ceva) scrie mare pe ecran… dupa care monitorul intra in stand-by. Nodul urca. Lacrimile curg. Sunt in stare sa injur 10 minute fara sa ma repet. Shut down. Shut in carcasa. Deschid laptop din nou.

Concluzii:

Recapitulare: placa de baza noua, procesor nou, RAM nou, HDD nou, simptome vechi. Singurul lucru care a ramas neschimbat e placa video (inca dau cu capu de masa ca am fost atat de imbecil incat sa nu-mi iau placa de baza cu video on-board) si faptul ca ea ar putea fi de vina e doar un "educated guess" (si o intreaga logica pe care nu am chef sa o expun aici). Niciun cunoscut de-al meu nu mai are desktop care sa aiba placa video pe PCI-E pe care sa mi-o imprumute si mie, toti au trecut in secolul 21 cu laptop-uri sau console de jocuri. Nu-mi vine sa dau banii pe o placa video pentru ca "educated guess" nu e un motiv valid pentru a cheltui 400 de lei. Mos Craciun mi-a adus in dar "Splinter Cell: Conviction" si eu stau, ma uit la el si plang…

Legaturi…

Eroii nu se nasc pe timp de pace. Nimeni nu e decorat pentru ca sta in spatele biroului, nimeni nu e apreciat si aclamat pentru ca vorbeste la telefon toata lumea. Razboinicii isi culeg laurii in razboi, pompierii sunt laudati dupa ce au trecut prin foc, managerii sunt felicitati pe timp de criza, fotograful adevarat produce imagini impresionante pe vreme urata. Adevaratul om din noi apare in vremuri de restriste, nu vara la distractie.

La fel merg lucrurile si intr-o relatie. Cuvantarea aia cu “la bine si la rau” inseamna de fapt “la bine, la rau dar mai ales in vremuri de cacat”, si asta este piatra de incercare a oricarei relatii. In timpurile maronii ies la iveala adevaratele suflete pereche, oamenii care chiar VOR sa fie unul langa celalalt toata viata. Atunci cand celalalt e suparat, cand are o ratacire, in vremuri de deznadejde si de depresie, atunci se alege casa de piatra de bordeiul de stuf. Atunci cand reusiti sa treceti impreuna prin toate mizeriile vietii, cand dupa toate loviturile tot mai simtiti caldura atunci cand va tineti in brate, cand stati de mana calare peste ruinele lumii privind apusul… atunci inseamna ca ati reusit.

…si atunci inseamna ca este iubire adevarata.

Superoferta…

Ca orice om posesor de casuta de mail, dimineata imi fac curat in inbox-ul plin de spam. Ce ma distreaza este ca asta fac si cand ajung acasa: deschid cutia postala, arunc pliante de la Hypermarketuri, oferte de “instalatori seriosi”, oferte de tot felul… Cum ar fi oare sa gasesc oferta de Carrefour in inbox si o oferta de “grow your penis” in casuta postala? Mmm… Ar fi ceva prea tare… Dar in fine, I digress…

Azi trona in inbox un ditamai mesajul: “Vrei un PC care sa-ti semene?”. Waaaaait a second. Cum adica “care sa-mi semene”. Si de aici trenuletul gandurilor a plecat ciu-ciu down the fuckery rail… Cum adica sa-mi semene? Adica sa vreau un pc supraponderal? Ma rog, deja am unul. Sa-mi semene… sa fie depresiv, sa aiba mici complexe? Cum naiba ar veni asta? “Nu-mi place tema asta de ecran, ma face de 16:9 dar eu sunt 4:3. Schimba!”… Sa ofteze la fiecare click? xterm-> df -h /home.. .”offfff, mi-e lene sa calculeeeez”. Sa-si faca griji din orice? “Cum adica o sa faci upgrade la Gnome? Omg omg omg asta inseamna ca tre’ sa fac curat, sa sterg temporarele… Auzi dar sigur faci, da? Cand? Maine… Maine cam pe la ce ora? Hai zic, sa nu facem totul pe fuga ca iese naspa. Schimbi si tema de ecran? Poti sa pui meeting request ca sa stiu sigur… ?”. Sa fie intr-o vesnica indecizie? “Hm, sa scriu bitsii astia pe sectorul asta sau pe sectorul alalalt? Oare unde arata mai bine? Nu, nu, sa gandim eficient… Mmm… ACOLO! Da, la adresa asta. Ma, dar parca nu arata bine aci. Nu, arata de cacat, ii iau si-i mut in alta parte. Aaasa, aici e bine. Cum adica timeout?”. Sa fie si el alcoolic? “Mpopfhh… pprpreeermisssion.. ddeeednied.. 01001011101001001101003. 3? Bwahahahahaha <hac!> bwahahah!”.

Bai deja incepe sa ma sperie. De ce naiba as vrea un PC care sa-mi semene? Sa-mi ofteze ventilatorul de la sursa? Sa se taraie mouse-ul greu? Sa-mi bea mie din alcool? Nu vreau ma, plecati dreq cu oferta voastra d-aci!

Rock. Werchter.

Aparent s-a decis ca merg la Rockwerchter. Mai mult de atat, s-a decis ca, din motive personale, sa nu merg cu masina, asa cum voiam initial (roaaadtrip, roaaadtrip, roaaaaadtrip!) ci cu avionul. Asta pentru mine este o ocazie nesperata, neasteptata si nedorita sa experimentez lucruri noi, cum ar fi:

  • sa vad daca Extraveralul functioneaza impotriva fricii de avion. Sunt FOARTE curios! Sa iau o pastila sau doua? Oare pot sa beau alcool dupa aia? Presimt ca nu…
  • sa vad daca pot sa dorm intr-un cort intim apropiat de al vecinului de camping.
  • sa vad cate filme pot consuma in 4 zile de festival (ce-s nebun, sa car DSLR-ul dupa mine?!?!?). Sa iau numai color sau si alb-negru? Daca iau alb-negru unde le developez pe urma? Sa imprumut un Zorki de la prieteni sau sa-mi cumpar un Smena? Pariez pe Zorki…
  • sa vad daca rezist stresului in ziua plecarii. Mereu imi da ulcer ultima zi oriunde as fi. As da orice sa ma anestezieze cineva dimineata si sa ma trezesc acasa pe canapea. Mai punem si avionul peste asta. Trei pastile de Extraveral!
  • sa vad daca pot sa ma cac in bude publice *ecologice*. (no comment)
  • sa vad cat de "in fata" pot sa ajung la Pearl Jam

…si ma mai gandesc eu.