Dragii mei prieteni,
Nu credeam ca va durea asa. Mi-am tot zis ca va fi bine, ca fac ceea ce trebuie, ca voi ignora durerea avand in fata ochilor numai scopul final. M-am inselat. Nu e bine. Nu e bine deloc.
Zac intins in pat incapabil sa ma misc sau sa simt ceva. Pe jos zace aruncata o sticla goala in timp ce beau cu sete dintr-una noua si injur. Tubul de pastile e aruncat pe pat si ma gandesc serios ca doua nu-si vor face efectul. Sunt la capatul puterilor…
De ce? Asta este intrebarea care imi chinuie acum gandurile. DE CE?! Ce am facut eu gresit? Pe cine am omorat? Am fost un om corect. Am iubit. Am iertat. Mi-am vazut de viata mea. De ce sa merit atata durere. De ce nu pot sa pun acum linistit capul pe perna, sa adorm, sa visez frumos si maine dimineata sa ma trezesc optimist si plin de viata? De ce trebuie ca acum sa adorm chinuit, sa ma trezesc in mizerie si durere? Nici nu pot sa stau in pat, durerea mi-e prea mare. Trebuie sa ma plimb, sa scap de ea, sa-mi iau gandul de la ea, sa opresc lacrimile sa-mi mai curga. Linistea imi provoaca un tiuit dureros in urecih. Inchid ochii strans, scransnesc din dinti dar ea ramane acolo. Singurele cuvinte care imi vin acum in cap sunt de genul mizerie, amaraciune, singurate.
Nu mai stiu cum am ajuns aici. Nici nu cred ca are rost sa ma mai intreb. A fost vina mea, asta e clar. Am incercat sa dau vina pe altcineva dar din pacate… eu am iesit ala vinovat la fiecare proces de gandire. Sunt o bestie cu chip uman si mor de ciuda ca nici macar de mine n-am fost in stare sa am grija pe lumea asta. Sunt responsabil pentru distrugerea propriei mele vieti.
Incerc sa-mi aduc aminte, printre rabufniri surde de panica si durere, cand a inceput sa doara cu adevarat. Am fost increzator la inceput, totul parea simplu. Un mic efort, un mic prilej de distractie… Nici macar pregatirile nu m-au speriat, am stiut ca voi trece cu bine peste asta. Priveam distrat iarna pe geam si ascultam la fel de distrat mediul inconjurator, chinuindu-ma sa dau numai un pic de atentie, atat cat sa se vada ca ma intereseaza. Si, deodata, din jocul de luminii al salii, s-au auzit cuvintele “Atentie! Facem un uphill, 30% rezistenta” in timp ce din boxe a inceput sa sune “You shook me all night long”. Durerea a devenit atroce. Pedalam in ritmul muzicii, ridicat in sa, lasandu-ma cand pe un picior cand pe celalalt. Incheieturile gemeau, plamanii protestau, muschii refuzau sa mai impinga pedala… Simteam fiecare fibra cum plange de durere, in timp ce posterioarele duduilor din fata mea (de calitate ireprosabila as zice) au inceput sa dispara in ceata. Strangeam din dinti, simteam saliva cum se aduna in gura, eram uimit de propriul meu suierat… Parul ud mi se lipea de cap, tricoul mi se lipea de piele, indemnurile “hai, acum, se poate” se auzeau de undeva departe, acoperite de bataile inimiii mele. In tot timpul asta tineam ritmul muzicii, asa cum stiu ca pot sa fac fir-ar al dracu de reflex de-a tine ritmul ca nu reuseam sa nu-l tin. Vorbele “acum ne linistim, rezistenta mica, pedalat de voie” m-au aruncat in sa, cu mainile pe langa mine, neputincios in fata destinului de mi-l croisem cu mana mea. Nu a durat mult… Cand am auzit primele acorduri de la “Sex on fire” am stiut ca urmeaza un sprint. Si a urmat un sprint. Pedalam de parca voiam sa scap de toate nenorocirile mele, de parca ma urmarea banca sa-mi ia masina, de parca erau reduceri la KitchenShop. Dintii imi scrasneau, gamba dreapta era cuprinsa de carcei, parul imi venea in ochi, muzica imi bubuia in cap si eu cred ca aveam un singur scop: sa ajung la geamu ala din fata mea cu bicicleta de spinning.
…si nu mai stiu cand s-a terminat. M-am trezit langa bicicleta, facand stretching pe acordurile lalaite de la Vama Veche si tragand de mine sa-mi ating genunchiul cu cap. Guess what? AM REUSIT.
Da, prietenii mei dragi, am trecut prin focurile iadului si acum imi oblojesc de unul singur arsurile. Am cazut din turnul meu de fildes izbindu-ma de caldaram si acum astept suspinand pe cineva sa vina sa ma adune, sa ma stranga la piept si sa-mi zica “ai facut bine”. Dar in ciuda durerii, a suferintei, a mizeriei in care stiu ca ma voi scalda maine incercand sa ma misc nu am decat un singur gand acum, pe care il tin in mine de cand m-am dat jos de pe bicicleta: SA MA SUI LA LOC!
Noapte buna.