La multi ani Radio Romania…

Nu stiu cati dintre voi au aflat ca Radio Romania sarbatoreste 80 de ani de existenta. Fiind meloman de mic ascultam acest post de radio in fiecare zi. Si acum mi-aduc aminte cu placere de “O melodie pentru fiecare”, “Studio deschis” si alte emisiuni care faceau parte din rutina mea zilnica de scolar. Pe vremea aceea urmaream chiar si “Fotbal minut cu minut” (“Craiova, minutul si scorul !”) ca sa nu mai zic de “Teatru radiofonic” si povestile de sambata dimineata pe care le inregistram pentru a le asculta cu sor’mea seara…

La multi ani si o umila dedicatie:

Gadilaturi de urechi…

O veste pe care am citit-o azi mi-a declansat niste amintiri placute de acum mult, mult, mult timp.

Era vara, erau vreo 50 de grade afara si eu ma duceam spre Universitate, unul din fiefurile vanzatorilor de casete (pe vremea aia). Aveam la mine fix banii de a cumpara doua casete si cu capul plin de idei cu privire la care ar putea fi acele doua casete. Am ajuns acolo si infrigurat am inceput sa rascolesc cu privirea randurile de casete de pe tarabe. Tin minte si acum ca m-am uitat la un Joe Cocker (imi placea la nebunie “Summer in the city”). In cele din urma am pus mana pe Aerosmith – Permanent Vacation (o investitie pe care n-am regretat-o niciodata) si, intrucat mai aveam bani de “aruncat” mi-am plimbat mana pe deasupra stivei de AC / DC. Intr-un tarziu am ales “Flick of the switch” fara sa fi auzit nici o melodie de pe el si nici un comentariu la adresa lui (internetul pe vremea aia nici macar nu exista ca si cuvant in vocabularul meu). M-am urcat (fara bilet, evident, nu mai aveam bani) intr-un autobuz si tot drumul spre casa m-am uitat la casetele alea doua cu inima indoita ca “damn it ! daca sunt nasoale ? am aruncat banii … ” (caracteristica a firii mele pe care o mai am si acum, doar ca odata cu inaintarea in varsta a crescut si doza de Fukitol din organism).

Mai tineti minte casetele marca “VIVO” ? Nu aveau o calitate iesita din comun, de cele mai multe ori NU erau complete (la Aerosmith – “Get a Grip” imi lipsea FIX melodia mea preferata, “Amazing”) dar aveau cel mai mic risc de “ba ce naspa se aude asta”. Exact aceasta marca erau si casetele alea doua. Si, evident, amandoua s-au auzit superb pe micul meu casetofon mono pe care l-am carat in bucatarie ca sa innebunesc vecinii in timp ce curatam cartofi – ca deh, trebuie si copilu’ de sor’mea sa manance ceva (de atunci a ramas traumatizata si momentan imi serveste tot felul de trupe cu nume obscure de prin underground dar care, surprinzator, suna foarte bine). Intrucat de pe “Permanent Vacation” mai stiam niste melodii (celebrele “Rag Doll” si “Dude (Looks Like a Lady)”) am ales ca primul sa fie AC/DC-ul. Era primul album pe care-l ascultam. Cu toate ca acum citesc despre el ca n-ar fi cel mai stralucit album al lor mie mi s-a parut demential la vremea aia, iar piese ca “Nervous Shakedown”, “This House Is On Fire” sau “Guns For Hire” mi-au ramas adanc intiparite in memorie.

De fapt… toata “amintirea” a pornit de la vestea ca “Black Ice”, noul album (al cincisprezecelea !!) al celor de la AC/DC a debutat pe locul 1 in 29 de tari.

For those about to rock…

Amintiri de la (alte) alegeri…

Mi-aduc aminte de primele alegeri “libere” de la noi din tara. Era prin mai 1990 (sau iunie ?) si aveam si noi trei candidati cu care ne mandream – Iliescu, Ratiu si Campeanu. Cumva mi se parea mai nobila campania electorala pe atunci… Macar nu aveam analfabeti, afaceristi si spagari, in fine…

Toata lumea era cu Iliescu. Cre’ si eu, doar a aparut pe sticla din primele minute ale Revolutiei, a fost “dintre noi pentru noi” (ma rog, a fost “dintre ei” dar asta n-a contat). Ailalti doi erau niste p-afaristi. Ratiu era taranist, tot pensionaru din epoca de aur care era tanar si in putere in timpul cand comunistii erau “ilegalisti” isi aducea aminte cum “taranistii a tras in popor la greva din ‘33″. Campeanu… pur si simplu n-avea priza la populatie.