O fi de la Craciun, o fi de la (lipsa de) zapada, o fi de la anotimp… nu se stie, dar am un Pink Floyd moment. Prin asta inteleg ascultat cantitati industriale, early years, singles, live toate pe repeat, shuffled etc. Cu ocazia asta am inceput sa ma uit la "The Great Gig in the Sky: Album by Album Guide" – o colectie de 7 DVD-uri despre fiecare album Pink Floyd…
Chestii pe care le-am aflat (si pe care orice fan ar fi trebuit sa le stie dar nu mi-a pasat niciodata):
- Syd Barrett a invatat sa cante la chitara de la David Gilmour;
- Nimanui nu i-a placut Ummagumma (Studio);
- Vocea de la inceputul lui "One of these days" (Meddle) este a lui Nick Mason;
- Coperta albumului "Meddle" reprezinta o ureche sub apa (sa mor de nu credeam ca-i o pata de sange in apa);
- "Atom Heart Mother" (melodia) nu a iesit deloc cum l-au scris ei initial. S-au dus cu banda la Ron Geesin si au zis "scoate ceva d-aci" si (tadaaah!) magic happened;
- Vocea de pe "The Great Gig in the Sky" (The Dark Side of the Moon) a fost inregistrata intr-o singura sesiune de cateva ore in Abbey Road Studios. Pe atunci piesa nu avea nume, iar Clare Torry (vocea) a ascultat-o de cateva ori inainte sa intre in cabina si sa inregistreze totul dintr-o singura incercare;
- "Money" (The Dark Side of the Moon) este in masura 7/4, mai putin solo-ul de chitara care este in 4/4 pentru ca lui Dave Gilmour i-a fost lene sa numere 7/4 cand a scris solo-ul;
- Roger Waters a declarat ca e "embarassed" de "Atom Heart Mother". Nici lui David Gilmour nu-i prea merge la suflet
- Vocea de pe "Have a cigar" (Wish you were here) este a lui Roy Harper (un cantaret de folk). David Gilmour a tras prima versiune cu vocea lui dar li s-a parut ca nu e destul de "edgy" asa ca l-au sunat pe Roy Harper care era intr-o sesiune de inregistrari intr-un alt studio din zona si l-au rugat sa-i ajute;
Mai am de vazut Animals, The Wall, The Final Cut, A Momentary Lapse of Reason si Division Bell…
). In ultimii ani mi-am permis mai mult sa ma duc la diverse prestatii live, de la Bestfest la Madonna, de la Gogol Bordello la Massive Attack. Am avut chiar surprize placute ducandu-ma la concerte ale unor trupe pe care nu prea le ascultasem – Franz Ferdinand, Placebo, Muse… Adrenalina cauzata de prestatiile astea m-am facut sa plec de la concert fan declarat al lor. Ce este mai interesant este “fauna” de la aceste concerte: am vazut oameni absolut normal tipand si cantand la Killers, batranei la Motorhead, rockeri la Moby si, poate cea mai misto priveliste, un metalist pletoso-barbos-burtos-cercelos dand din cap frenetic pe Karmarcoma celor de la Massive Attack. Asta m-a facut sa cred ca muzica nu este singurul lucru care aduna turma la un concert – este energia momentului, sunt cele doua ore in care te manifesti fara sa fii privit ca un ciudat, in care canti fara sa deranjezi vecinii… Sunt doua ore in care intelegi ce inseamna sa traiesti muzica.
