Se suna bunica ca sa stim reteta. Dupa ce aflam reteta in termenii ei ii traducem in termenii nostri ingineresti. Si vine cam asa:
Se iau opt oua, se sparg cu nesimtire patru intr-un bol si din restu de patru se pastreaza doar galbenusurile. Care se pun in acelasi bol. Se iau ceva mai bine de juma’ de kil de zahar si se pune peste ouale de mai sus. Se ia un mixer si se presteaza cu responsabilitate amestecul, bagand pe parcurs si niste vanilie si niste coaja de lamaie. Optional se baga si niste esenta de rom. Dupa ce se amesteca bine cele de mai sus se ia un lighean (da, un lighean), se toarna in el circa 2 kile de faina. Peste ele se pun patru pliculete de drojdie uscata si se amesteca bine (adica va jucati cu mana prin faina si drojdie un pic). Se ia un pachet de unt si se pune la “bain-marie” (cautati pa net daca nu stiti ce inseamna) sa se topeasca. In acelasi timp se pun vreo 100 ml de ulei ” da floare” intr-un ibric.
Si-acu… sa le punem la un loc. Se pune amestecul de “oua-cu-zahar-si-alte-rahaturi” peste faina si se incepe amestecarea lor CU MANA. De preferat sa mai aveti pe cineva pe langa voi sa tina de lighean. Puneti si ceva lapte peste, destul cat sa inceapa sa lege un aluat (acia chiar depinde de faina – unele tipuri inghit mai mult, unele mai putin – asa mi s-a spus). Veti constata ca incepe sa devina din ce in ce mai greu sa amestecati si, in consecinta, incepeti sa va luptati cu aluatul format. Ca sa nu luptati asa pe uscat mai bagati din cand in cand si niste unt din ala topit (pastrat caldut !). Lupta consta in framantat ciobaneste, dat cu pumnu, pe scurt – incorporat grasimea in aluat. Dupa ce ati terminat si untu si uleiul (nu, nu puteti sa le puneti pe toate deodata) uitati-va bine la aluat dupa ce i-ati mai tras o bataie buna – daca e lucios inseamna ca a luat toata grasimea de care are nevoie. Alta metoda de verificare este sa-l apasati tare cu pumnul. Daca-si revine – felicitari ! aveti un aluat bun. Puneti deasupra chestii care sa tina caldura – fete de masa, paturi etc si bagati-l intr-o camera in care e cald ( cald gen “i have sweat running down my butt-crack like Niagara falls, boy”) si lasati-l acolo vreo cateva ore. Daca ati procedat cum v-am spus o sa constatati ca dupa vreo doua ore aluatul sta sa dea afara din lighean.
Cand vedeti ca aluatul incearca sa iasa din lighean si sa va alerge prin casa luati o bucata din el si intindeti un dreptunghi cu sucitorul (cam cat aveti forma, ca doar aveti forma de cozonac, nu ?!). Pe acest dreptunghi puneti ce va trece prin cap – rahat, jeleu, cacao-cu-nuca-si-zahar, ciolan afumat etc. (atentie ! nu amestecati intre ele cele enumerate anterior. Daca totusi faceti asta dati-mi de stire, sunt curios ce iese), dupa care rulati totul si… impletiti-l cumva (n-as putea sa va arat cum). Asezati-l in forma de cozonac in care ati pus in prealabil hartie de copt. Dupa ce ati repetat operatiunea cu tot aluatul duceti-l in aceeasi camera caniculara si lasati-l acoperit sa mai creasca (cel putin inca o data cat e). Dupa ce a crescut, ungeti cu ou si dati la cuptor.
Cand incepe sa miroasa frumos aruncati un ochi in cuptor – tre’ sa fie rumeni. Daca sunt rumeni intepati cu un bat de frigariue (sau pai de matura) – trebuie sa iasa curat si uscat. Daca iese asa scoateti cozonacii. Consumul excesiv de cozonac fierbinte duce la indigestie.
Pofta mare !
