Dupa cum ati aflat in postul anterior, lucrez in IT. Fac o munca interesanta – un amestec de programare, analiza si design. De-a lungul timpului am discutat cu zeci de clienti, am implementat zeci de solutii, am dezvoltat anumite abilitati de a ma intelege cu omul non-tehnic si de a traduce visele lui non-tehnice in realitati tehnice. Reusesc sa intele ce “vrea” clientul si, de asemenea, reusesc destul de bine sa-mi dau seama si de ce “are nevoie” clientul. Cateodata chiar reusesc sa-l conving ca e mai bun ce are nevoie decat ce vrea.
Ca sa poti sa fii bun in meseria asta trebuie sa stii sa asculti si sa judeci. Trebuie sa-l asculti pe om ce are de zis, sa judeci singur daca problema pe care vrea s-o rezolva nu e cumva un non-issue si sa fii in stare sa-l convingi ca tu esti prietenul lui si poti sa-l ajuti.
…dar iata ca sunt unii care dau cu mucii in fasole. Cum ar fi aia care au dezvoltat sistemu ala smecher de urmarire al dosarelor de la Astra. Am sunat la call-centerul lor sa intreb ce se intampla cu reconstatarea mea de la accident, nu de alta dar masina mea sta de doua saptamani in service. Acolo imi raspunde un baiat caruia ii explic problema si-mi zice… “dati-mi numarul de dosar”. Oups, offside, nu stiam numarul de dosar, era acasa pe birou. “Zic, va dau numarul de inmatriculare… sau CNP-ul”. “Nu nu, eu nu pot sa caut decat dupa numarul de dosar”. Say whaaaaaaaaaaat? Ce cap patrat albastru verde a proiectat o aplicatie de urmarire in care nu poti, ca om de call-center, sa cauti decat dupa numarul de dosar? Cine naiba tine minte numarul ala de 10 cifre si litere care “e de forma BB-doua-cifre”? Nu e logic sa poti cauta dupa numarul de inmatriculare? Sau dupa CNP? De ce nu ne gandim un pic inainte sa proiectam un sistem?
Poate au cumparat sistemul informatic si doar atat stie
desi ma cam indoiesc. Sau poate aveau dosarele bagate in dulap, avand ca eticheta numarul de dosar.