Amintiri din copilarie III…

Stateam in masina pe bancheta din spate si ma uitam fix prin parbriz. Ai mei tocmai se suiau dupa ce umplusera portbagajul de la primul Metro deschis in Romania…

Toata lumea animata, patrunsa mai mult sau mai putin de spiritul Craciunului. Amandoi inca sub influenta cadourilor luate pe ascuns si pitite printre restul de cumparaturi, amandoi discutand preturile si dotarile noii minuni ale lumii romanesti – cash and carry.

Deodata se face liniste si intorc amandoi la mine.
“Dar tu nu ne-ai zis ce vrei de Craciun…”
Si in linistea jenanta care se lasase am rostit…
“Eu vreau chitara
Linistea a persistat, de data asta denota o surpriza totala.
“D..Da’ ce tu stii sa canti la chitara ?”
“Invat io”

Si astfel, in ziua de Craciun, in timp ce sora mea deschidea cutia cu Barbie, eu tineam in mana prima mea chitara. Era chitara clasica, fabricata de Hora S.A., avea corzi de otel (nu ca alea care se vand acum, de plastic) si era complet dezacordata. Singurul meu contact cu o chitara a fost cantatul lui Do major si inceputul de la “Nothing Else Matters” al celor de la Metallica, chestie pe care orice zdranganitor trebuie sa o stie.

Evident, eram un complet ignorant in ceea ce priveste chitara, iar internetul era inca un mit pentru mine. Habar n-aveam ce-s alea acorduri, game, cvinte, terte etc. Am acordat-o cat de cat folosindu-ma de faptul ca stiu gama Do major si bazandu-ma pe urechea mea “fina”. Deasemenea am avut grija sa sune frumos si primele patru note din Nothing Else Matters, asa ca puteam sa zic ca era “in tune”. Evident, notele nu corespundeau realitatii, dar macar suna bine.

Era acea perioada in liceu in care majoritatea baietilor voiau sa cante la chitara. Dadea bine sa stii sa canti ceva, sa aduni niste fete in jurul tau si ele sa suspine, sa mai vina un profan la tine sa-ti arate aproximativ pe taste cam pe unde creadea el ca se “canta” “About a girl” si tu sa-i zici superior ca se cheama “Mi minor”. Prin clasa nu aveam nici un “chitarist” adevarat, mai degraba wannabes care stiau bucatele de melodii luate dupa ureche. Din auzite am aflat si cum se acordeaza de fapt o chitara.

Una din marile revelatii a venit cand o colega al carei prieten de pe vremea aceea era “baladist” mi-a desenat pe o foaie acordurile din Do major, precum si un cantec la care mi-a zis unde sunt acordurile. Nu mai tin minte ce cantec era, am vaga senzatie ca nici nu l-am invatat vreodata pentru ca un alt coleg mi-a adus o discheta plina cu… tabulaturi. Eh da, in sfarsit, monstrul a fost trezit. Primul cantec pe care l-am invatat cap-coada dupa tabulatura a fost “Stairway to heaven”. A urmat “Tears in heaven”. Primul cantec dupa acorduri a fost “Knockin’ on heaven’s door” (observati un sablon, nu ? ).

Intre timp chitara mea si-a schimbat corzile de cateva ori, inlocuite fiind de unele mai subtiri (pentru acorduri cu barre). Prietena mea mi-a facut cadou la un moment dat un set de corzi de nylon al caror sunet facea sa ti se ridice pielea pe tine. In general acea chitara mi-a fost aproape mereu, de cate ori aveam ocazia cantam la ea (in fata publicului meu imaginar, binenteles), a fost pictata cu tot felul de simboluri si desene, stearsa, pictata din nou.

Acum prima mea chitara zace cu gatul dislocat si asteapta o reparatie. Am lasat-o “mostenire” surorii mele care a luat treaba mai in serios si a facut chiar si ceva lectii. Eu… intre timp am primit de ziua mea o alta chitara, de data asta o chitara acustica pe care inca o mai chinui atunci cand mai am timp (si incerc sa-mi fac cat mai des) si aspir la o chitara electrica atunci cand voi sti ca… “merit”.

Soundtrack: (o melodie careia ei ii place foarte mult)